Actualitate

CE Oltenia amână cu șase luni închiderea unor capacități

Complexul Energetic Oltenia ar fi trebuit să închidă la finalul acestui an trei perimetre miniere și două grupuri energetice. Cererea mare de energie pe cărbune face ca termenele asumate prin planul de restructurare să fie decalate.

“Aveam niște termene de încetare de activitate anul acesta, dar conjunctura arată că trebuie să funcționăm mai departe cu capacitățile pe care le aveam pentru închidere”, a spus președintele Directoratului, Daniel Burlan.

Carierele Peșteana, Lupoaia și Husnicioara erau programate pentru închidere, precum și două grupuri de la Turceni și Rovinari.

“Ministrul Energiei a avut o primă discuție cu comisarul european, în care a arătat necesitatea decalării unor termene, Comisia Europeană a înțeles acest aspect”, a spus Burlan.

În primă fază se discută de o amânare a închiderilor cu șase luni. “Avem o primă solicitare până la jumătatea anului 2023, dacă se va impune, e clar că ne vom duce cu decalări și în perioada următoare. Nu vedem o ieșire rapidă din această criză”, a transmis la Tele3 managerul companiei.

Reamintim că CE Oltenia a închis deja două grupuri anul trecut, respectiv grupul energetic Turceni 3 cu o putere instalată de 330 MW și grupul energetic Ișalnița 8 cu o putere instalată de 315 MW, fiind vorba de o retragere definitivă din exploatare, cu pierderea licenței.

CE Oltenia ar fi trebuit să închidă la 31 decembrie grupurile 3 Rovinari și 7 Turceni, ambele de câte 330MW.

Vizualizări: 3,638

Alte articole din Actualitate:

Citește și: