Actualitate

CE Oltenia a încercat marea cu degetul

Complexul Energetic Oltenia a încercat să vândă un pachet de 50 MW bandă, cu livrare în tot anul 2023, la prețul de 850 de lei/MWh. Nu a găsit niciun cumpărător, prețul fiind de aproape patru ori mai mare față de cel pe care l-ar fi obținut anul trecut.

Sesiunea de licitație a fost amânată. Pentru anul acesta însă, CE Oltenia a reușit să vândă energie la un preț chiar mai mare. S-a întâmplat pe 3 februarie, când a scos la vânzare 50 MW bandă, cu livrare între 1 aprilie și 31 decembrie 2022. A cerut 900 de lei/MWh, a vîndut cu prețuri cuprrinse între 912 și 955 lei/MWh.

Certificatul de carbon se apropie însă de o sută de euro, ceea ce înseamnă că doar pentru această taxă ar plăti compania peste 400 de lei/MW.

Complexul Energetic Oltenia și-a fundamentat bugetul pe acest an pe o producție de energie electrică de 10 TW și o producție de lignit de 16 milioane de tone.

Vizualizări: 2,518

Alte articole din Actualitate:

Citește și: