Politică

Ce discuții au purtat social democrații cu Marcel Ciolacu despre CEO

Social democrații susțin că au început deja discuțiile cu premierul României, Marcel Ciolacu, despre renegocierea Planului de Restructurare de la Complexul Energetic Oltenia. Mai mult decât atât, reprezentanții PSD Gorj dau asigurări că Marcel Ciolacu a înțeles problemele de la Complexul Energetic Oltenia și lucrurile nu vor rămâne așa.

„Există jaloane de închidere, de conservare care trebuie gândite într-o altă schemă. Rolul nostru este de a-i convinge pe colegii noștri din Guvern, din Parlament, că asta este abordarea corectă. Modificarea Planului de Restructurare. La insistențele și prezentările făcute de domnul Mihai Weber, domnul premier Marcel Ciolacu a înțeles această necesitate și știe că este foarte importantă siguranța energetică a României. A înțeles și știe că este important să punem ceva în loc și când am apăsat butonul și avem energie realizată pe gaz, atunci putem închide altceva”, a declarat senatorul social democrat, Cristi Rujan. 

Toți specialiștii au susținut că, renegocierea termenelor și condițiilor din PNRR este singura soluție reală!

Mai rămâne de văzut dacă se trece de la vorbe la fapte! Dacă nu… rămâne cum ne-am înțeles, "trecem de la fapte la vorbe"!

Vizualizări: 1,942

Alte articole din Politică:

Citește și: