antiVirale

Cât costă un salt cu parașuta la Aerodromul Stănești 

Aerodromul Stănești va marca în 26 și 27 august Zilele Aviației Militare Gorjene. Cu acest prilej, elicoptere militare, avioane militare și aeronave istorice civile vor brăzda cerul și vor poposi pe aerodromul de lângă Târgu Jiu. De asemenea, vor avea loc și lansări de parașutiști.

 

Evenimentul este dedicat împlinirii a 80 de ani de la participarea căpitanului aviator Dan Scurtu la bătălia de la Stalingrad, împreună cu grupul 7 -Vânătoare. 

”Vor fi 2 zile încărcate cu istorie, ne vom aduce aminte de piloți români căzuți la datorie și vom încerca să aducem emoția acelor momente, acolo unde s-a întâmplat”, au transmis reprezentanții Aerodromului Stănești.

 

Vineri, 26 august, începând cu ora 17.00, în Piața Prefecturii din Târgu Jiu va avea loc deschiderea evenimentului, urmând ca a doua zi, de la ora 11.00, să aibă loc demonstrațiile la aerodromul Stănești. Accesul la eveniment este gratuit. 

 

Gorjenii care vor să sară cu parașuta pot să facă acest lucru, contra-cost. ”Asociația Aeroclub Vreau să Zbor organizează în continuare salturi cu parașuta în tandem. Înscrierile se fac prin mesaj privat, pe pagina de Facebook Aerodrom Stănești. Costul pentru un salt este de 1500lei/ persoană”, au mai spus organizatorii evenimentului. 

 

 

Vizualizări: 3,256

Alte articole din antiVirale:

Citește și: