La modă
Casa fără etaj, opțiune pentru familiile cu buget redus
Casele fără etaj sunt o opțiune bună dacă dorești să construiești o locuință cu buget bine stabilit, dacă dorești să obții un anumit stil arhitectural sau dacă nu ai nevoie de mult spațiu, pe care să-l întreții ușor.
Visul oricărei familii este o casă cu ceva teren, să te relaxezi pe gazon, să te plimbi pe alei sau să petreci timp liber în grădina amenajată după bunul plac.
Dacă îți dorești să-ți construiești propria casă, dar crezi că nu ai destui bani, poți alege o construcție pe un singur nivel, fără etaj.
Nu doar că o casă pe un nivel e ușor de construit, dar e la îndemână și să o întreții, atât din punct de vedere financiar, cât și al muncii pe care trebuie să o depui. E mai simplu să faci curat, de asemenea, fațada casei se poate curăța mai ușor și se poate reaplica vopseaua atunci când e necesar, fără a fi necesare schelele.
Un avantaj al casei pe un nivel este și faptul că ai posibilitatea de a amplasa ferestre mari, care se deschid larg spre grădină. Astfel, ești mai aproape de natură și ai o priveliște frumoasă spre curte. Poți să amenajezi o terasă în fața unui perete realizat complet din sticlă, pentru a avea parte de relaxare așa cum îți dorești. Camerele vor fi, astfel, mai luminoase, așa că poți pune în valoare mai bine și alegerile de design interior.
Pentru că nu ești constrâns de necesitatea de a construi o structură solidă pe verticală, poți alege din mult mai multe stiluri pentru o casă fără etaj. Variantele variază de la construcțiile tradiționale până la cele moderne.