Actualitate

Casa de Pensii poate soluționa 2-3 cereri pe zi

Vești îngrijorătoare pentru minerii și energeticienii din Complexul Energetic Oltenia, care vor să se pensioneze în baza legii nr. 74/2002. Softul de care au nevoie casele de pensii ar putea să vină peste șase luni, iar fără acesta abia pot fi soluționate două - trei cereri pe zi. Nici cu soft nu post fi soluționate mai mult de 30 de cereri pe zi.

Cel mai probabil este o nouă șmecherie, pentru a ține oamenii la serviciu toată vara, astfel încât Complexul Energetic Oltenia să își poată face stocul de cărbune pentru iarnă.

Liderul sindical Nicu Bunoaica a discutat această problemă, marți, la Ministerul Muncii, cu un secretar de stat și un reprezentant al Casei Naționale de Pensii. “Au spus că trebuie soft. Nu mi se pare normal. Când a intrat în vigoare legea, softul trebuia să fie gata”, a spus Bunoaica.

Nicu Bunoaica le-a cerut oficialilor din Ministerul Muncii să înceapă să rezolve din dosarele depuse de angajații Complexului Energetic Oltenia, pentru a demonstra că Legea nr.74/2022 este aplicabilă. ”Am spus să dea de drumul la dosare, să le calculeze cu creionul până apare softul”, a mai spus liderul sindical, care a aflat de la minister că “softul poate să apară într-o săptămână, într-o lună sau cel mult în șase luni”.

La creion pot fi emise cel mult 2-3 decizii pe zi, așa i-ar fi spus cei de la Casa de Pensii Gorj liderului sindical. “Vreau să deblochez această lege, să beneficieze oamenii, să vedem că este aplicabilă”, a mai spus Bunoaica la Radio Infinit.

Până în prezent, la Casa Județeană de Pensii Gorj, s-au înregistrat 4.309 cereri depuse în baza Legii nr.74/2022. Cele mai multe, 3.753 sunt cereri de recalculare, iar 556 sunt cereri pentru deschiderea drepturilor de pensie (cazuri noi).


Termenul de 45 de zile pentru soluționarea cererilor înregistrate la Casa de Pensii nu va fi respectat. “În momentul de față ne aflăm în imposibilitatea de a respecta acest termen, pe de-o parte din cauza lipsei aplicației informatice, iar pe de altă parte din cauza lipsei adeverințelor de asimilare. Vrem pe această cale să asigurăm toți pensionarii, respectiv viitorii pensionari, că imposibilitatea respectării acestui termen legal de 45 de zile de la data înregistrării cererii nu le va afecta drepturile bănești, respectiv data de la care li se cuvin drepturile de pensie”, au anunțat reprezentanții Casei de Pensii Gorj.

Odată ce vor avea la dispoziție versiunea nouă de soft, unde să fie introduse datele solicitanților, s-ar putea emite circa 150 de decizii pe săptămână. “Precizăm că vor avea prioritate cazurile noi, adică persoanele ale căror drepturi de pensie urmează a fi deschise”, se mai arată în același comunicat.

 

Vizualizări: 5,913

Alte articole din Actualitate:

Citește și: