Ultima oră

Carnavalul toamnei, la Bumbești-Pițic

Școala Gimnazială din Bumbești-Pițic a fost joi, gazda ”Carnavalului toamnei”. Ca de fiecare dată, acest eveniment s-a bucurat de un real succes în rândul elevilor unității de învățământ. Primarul comunei Bumbești Pițic, Irina Cojocaru, afirmă că prin astfel de evenimente elevii vor înțelege importanța experienței practice în viața reală, dar și dragostea pentru mediul înconjurător.

 

„"Carnavalul toamnei" a fost bucuria zilei, rezervată din plin de invitația de a fi prezentă în sânul comunității didactice de la Școala Gimnaziala din localitatea noastră, cu ocazia acestor activități tematice legate de cel mai îmbelșugat și gustos anotimp al anului. Bucuria trăită s-a transformat rapid în fericire, pentru că nu există momente mai speciale din viața mea, decât sa fiu înconjurată, îmbrațișată și sărutată de atâtea chipuri zâmbitoare și luminoase, ca cele ale prichindeilor noștri dragi. Mulțumesc domnului director Cosmin Orzan, cadrelor didactice, parinșilor si școlarilor noștri care au dat o asemenea frumusețe și culoare acestor inițiative, pentru că numai în atmosfera constructivă a unor astfel de ateliere de lucru, elevii noștri vor înțelege cât de important este în viață învățământul bazat pe experiența practică, pe inițiativa proprie, pe dragostea fără de mediul înconjurător care oferă toate resursele noastre de trăi, pe produsele locale care pot fi cultivate pentru o hrană sănătoasă, pe tradiție sau inovație culinară, pe spiritul de echipă, de originalitate și diversitate. Vă felicit pe toți din inima și sunt mândră ca școala noastra desfășoară astfel de proiecte și activități, benefice tuturor celor implicați”, a anunțat primarul din localitatea Bumbești Pițic, Irina Cojocaru.

 

 

Vizualizări: 203

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: