Actualitate

Cariera Roșia rămâne închisă. Să ne așteptăm la ce este mai rău!

Cariera Roșia va mai rămâne închisă cel puțin o lună și jumătate. Complexul Energetic Oltenia spera să obțină în instanță renunțarea la suspendarea acordului de mediu, pentru a putea reporni excavatoarele în cea mai mare cariere minieră din estul Europei.

Nu doar că judecătorii Curții de Apel București au ignorat faptul că este o chestiune de siguranță națională, în actualul context de criză energetică, dar chiar au stabilit următorul termen de judecată pe 15 septembrie.

Asta înseamnă că societatea energetică va avea probleme atât cu asigurarea stocurilor de cărbune pentru iarnă, cât și cu fronturile de lucru anul viitor. Acest termen lung de judecată arată că s-a pus cruce energiei pe cărbune mai repede decât scrie în planul de restructurare.

Practic, partea din CE Oltenia care ar fi trebuit să mai reziste până în 2030, potrivit planului de restructurare, este închisă mai devreme prin alte mijloace. Adică prin hotărâri judecătorești date la cererea unor agenți de mediu finanțați de Germania și de Comisia Europeană și cu susținerea liderilor USR, care sună poliția de pe buza carierei, pentru a se asigura că sunt excavatoarele oprite.

Cărbunele de la Roșia era folosit de termocentrala Rovinari, care asigură cam jumătate din producția CE Oltenia, adică spre 8-10% din producția internă de energie. Fără această cotă în piață, o să avem cu toții facturi astronomice și trebuie să le mulțumim cu toții agenților de mediu de la Banckwatch, useriștilor și judecătorilor de caz.

 

Vizualizări: 4,013

Alte articole din Actualitate:

Citește și: