Ultima oră

Cărbunele atinge un nou record la nivel mondial

Se preconizează că utilizarea cărbunelui la nivel mondial va atinge un nou record de 8,7 miliarde de tone în acest an şi va rămâne la niveluri aproape record timp de mai mulţi ani, ca urmare a crizei mondiale a gazului declanşată de invazia Rusiei în Ucraina.

 

Însă în tot acest context, România se pregătește să tragă obloanele și să închidă mineritul. 

 

Potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), producţia şi comerţul cu cărbune, precum şi producţia de energie pe bază de cărbune au înregistrat niveluri record de când invazia Rusiei în Ucraina a umflat preţurile pe piaţa mondială a gazelor.

 

 

 

AIE a declarat că revenirea cărbunelui, după o scădere în timpul pandemiei globale de Covid, înseamnă că consumul de combustibil fosil este acum pe cale să crească la un nou vârf de 8,77 miliarde de tone până la sfârşitul anului - şi ar putea rămâne la niveluri aproape record până în 2027.

 

 

Agenţia cu sediul la Paris a dat vina pe centralele electrice pentru creşterea utilizării cărbunelui în ultimul an, în special în China, care consumă cu 30% mai mult combustibil poluant decât restul lumii la un loc.

 

 

În economiile dezvoltate, cum ar fi SUA şi Uniunea Europeană, producţia de energie pe bază de cărbune a depăşit deja vârful şi e pe o pantă descendentă, a declarat AIE, şi se preconizează că va scădea cu 5% şi, respectiv, 12% în acest an, potrivit Mediafax.

Vizualizări: 489

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: