Eveniment
Carambol în Drăgoieni
Trei mașini au fost implicate într-un carambol în Drăgoieni. Un șofer neatent a tamponat mașina din fața sa, iar aceasta a fost proiectată în alt autoturism.
Un copil care se afla în cea de-a treia mașină a fost rănit și a ajuns la spital.
"Din primele verificări efectuate de polițiști din cadrul Biroului Rutier, a reieșit faptul că un bărbat, de 48 de ani, din Târgu Cărbunești, în timp ce ar fi condus un autoturism pe strada Calea București din localitatea Târgu Jiu, în apropiere de intersecția cu strada Primăverii, ar fi intrat în coliziune față-spate cu un alt autoturism, condus de un bărbat, de 49 de ani, din Târgu Cărbunești, care circula regulamentar, în aceeași direcție de mers, acesta din urmă fiind proiectat într-o altă mașină, condusă de o femeie, de 38 de ani, din Târgu Jiu.
În urma impactului a rezultat rănirea unui pasager din ultimul autoturism, în vârstă de 12 ani, care a fost preluat și transportat la Secția UPU Târgu Jiu, pentru acordarea de îngrijiri și efectuarea unor investigații medicale de specialitate.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă", anunță IPJ Gorj.