antiVirale
Căprioare, „la plimbare” prin parc
Apariție inedită în cel mai nou parc din municipiul Târgu Jiu. Două căprioare au fost surprinse „plimbându-se” nestingherite prin parcul din zona Narcise. Nu este pentru prima dată când astfel de animale sălbatice își fac apariția în zonă, spre încântarea celor care au norocul unui astfel de moment.
Imaginile cu animalele sălbatice au fost postate pe site-urile de socializare, unde au strâns sute de aprecieri.
Parcul din zona Narcise, a cărui vegetație a început să se dezvolte tot mai mult, a căpătat un aspect extrem de plăcut, iar târgujienii preferă să-și facă acolo plimbările zilnice. Însă, locația a început să fie și pe placul animalelor sălbatice. Cu puțin noroc, vizitatorii parcului pot vedea căprioare, cum pasc iarbă, printre copacii sădiți de administrația locală.