Politică
Candidatul independent Ciofîcă: Am fost înşelat!
Marian Ciofîcă a depus o sesizare la Biroul Electoral Municipal din Târgu Jiu. Candidatul independent la primărie reclamă că a fost înşelat la voturi. El a declarat la Radio Infinit că a depistat problema încă de duminică, din ziua votului.
Atunci a reuşit să recupereze peste 130 de buletine de vot care au fost puse, iniţial, în teancul voturilor pentru candidatul PNL, Iulian Popescu. A îndreptat eroarea celor din secţia de vot, dar e convins că astfel de situaţii au mai fost şi în alte secţii.
„Consider că am fost înșelat atât eu, cât și alți candidați”, a reacţionat Marian Ciofîcă.
Ciofîcă a solicitat Biroului Electoral renumărarea voturilor în trei secţii de vot din Târgu Jiu. A primit răspuns că nu se justifică renumărarea voturilor, iar acuzaţiile sale de fraudă vor fi analizate de Biroul Electoral Central.