pamFLEȚI
Când vreau să mă dau șmecher, ori mă scuip... ori mă împiedic!
"Că cam" așa arată o ejaculare neuronală precoce a domnului Mihai Istrate, directorul liceului Țicleni, doctor în ale informaticii, consilier județean și, nu în ultimul rând, nou numitul în funcția de subprefect la Gorj.
Domn' subprefect, când vrei să demarezi într-un "joghing inteligens" prin care să arăți că unii oameni sunt proști, fă un efort și analizează de mai multe ori ceea ce expui.
În cazul de față, eu sunt gata să cred că a scăpat un "i" de la autocorecție. Dar fraza aia pretențioasă (la prima mă refer) pare copiată de undeva, pentru că altfel n-ai fi încheiat-o așa. Sună mai natural "cu nivelul ei de educație" și tipul pretențios și prețios care a gândit-o n-ar fi "omorât-o" așa.
La fel e și cu a doua frază, acolo unde persoana care a compus alcătuirea de cuvinte pretențioase ar fi făcut corect acordul și ar fi scris "rețeta perfectă a unei auto-destabilizări economice schițate...".
Cât despre "intelligence people", noi bănuim că ai vrut să scrii "intelligent", dar suntem prea mărunți și prea în umbra egoului tău ca să realizăm ce ai vrut sa spui.
Este un text creat pentru Dumnezeu, nu pentru poporul prost pe care îl privești de acolo, de sus, de pe piedestalul pus de divinitate special pentru tine, mai geniule.