Actualitate
Când vor afla minerii și energeticienii cu cât le-au crescut salariile!
Problema creșterilor salariale de la Complexul Energetic Oltenia este una destul de fierbinte și ar putea exploda chiar în campania electorală. Minerii și energeticienii au fost păcaliți probabil, din nou, de liderii de sindicat cărora le plătesc contribuții, iar creșterile salariale pe care sindicaliștii le-au promis oamenilor ar putea fi doar de o treime. Nu ar fi pentru prima dată când reprezentanții salariaților au negociat Contractul Colectiv de Muncă în funcție de interesul pe care l-au avut, iar oamenii au mai avut de pierdut și în trecut din cauza acestui lucru.
Angajații CE Oltenia trebuie să aștepte până vor primi pe carduri lichidarea și abia atunci vor vedea dacă mărirea este de 1500 de lei așa cum au promis sindicaliștii, ori vor avea parte de o creștere de doar 500 de lei, așa cum tot mai mulți mineri și energeticieni au anunțat. Până atunci însă liderii de sindicat vor avea o rundă de discuții cu șefii companiei chiar miercuri dimineața, ocazie cu care vor aborda și această problemă care pare să excaladeze în cariere.