Social
Când va fi gata noua școală din Arcani

Cutremurele din 2023 au afectat mai multe unități de învățământ, lăcașuri de cult, dar și instituții. Drept urmare, autoritățile au decis fie să le închidă până la reabilitare, fie să le demoleze din cauza stării avansate de degradare. Aceasta este și situația unei unități de învățământ din Arcani, care a trebuit să fie demolată, iar în locul acesteia a fost construită o școală nouă pentru elevii din comună.
Autoritățile transmit că noua școală din Arcani ar putea fi gata până în toamnă, atunci când va începe noul an școlar.
„Școala principală, școala generală, a trebuit desființată, adică demolată, deoarece, în urma expertizelor după cutremurele din 2023, am concluzionat că era mai bine să o demolăm. Clădirea nu mai prezenta nicio garanție pentru desfășurarea cursurilor în condiții de siguranță. S-ar fi putut realiza o consolidare, dar, în urma calculelor, costurile ar fi fost aproape duble, așa că am decis să demolăm. Lucrările la noua școală au început și sperăm ca, la începutul anului școlar, elevii să se mute în clădirea nouă.”, a declarat Aristică Coiculescu, primarul comunei Arcani.
Vizualizări: 76