pamFLEȚI
Când ești prost, și viața-i grea!
Am analizat cu atenție în aceste săptămâni campania electorală din Gorj și vă spun sincer, nu e campanie! Gorjul politic se întoarce practic la politica dâmbovițeană a anilor 90, cum se spunea pe timpuri. Mă uit și analizez seara fiecare declarație și acțiune din online a tuturor candidaților și, sincer, mă simt ca la un serial, mult mai bine regizat, Las Fierbinți! Marcel Romanescu defilează în această campanie electorală cu realizări mai mari sau mai mici, asumându-si că anumite lucruri nu au mers chiar cum trebuie, fiindcă nu toate depind doar de Primăria Târgu Jiu. În speță, Aparegio este una dintre problemele cu care se confruntă municipiul Târgu Jiu, dar și o bună parte din județ, societatea de apă și canalizare nefiind în apanajul primarului, de unde și derapajele des întâlnite.
Spre deosebire de mulți alții, Romanescu recunoaște că sunt anumite lucruri pe care nu le poți face ca administrație locală, din lipsă de buget, din cauza lipsei de specialiști uneori, din cauza eventualilor prestatori lipsiți de seriozitate, sau din cauza unor societăți conexe de care depindem cu toți, dar pe care nu le putem alinia. Trecând peste toate acestea, municipiul Târgu Jiu pare că iasă la lumină încet încet.
De partea cealaltă vedem însă zmeii coordonați de mini-Sergiu Nicolaescu. Bre, și-au adunat aștia o târlă de nevertebrate care să împroște cu mizerie, axându-și campania doar pe manipulare, proiecte irealizabile și multă minciună.
Nevertebratele nu au un proiect de oraș, dar, cu siguranță au un proiect prin care să jefuiască bugetul orașului. La asta se pricep de minune, drept dovadă stă istoricul fiecăruia dintre ei. În disperarea lor au ajuns să recurgă la înregistrări fake regizate la ceas de seară și pregătite în laboratoare expirate de la Turceni. Lipsa de viziune, aici duce oamenii neputincioși. Din păcate!
Iulian Popescu, candidat PNL, abonat la fonduri europene și el și cei mai ”apropiați” ai lui, dacă mai are parte de încă un Vîlceanu și Iordache care să-l mai arunce în luptele politice o să-l vedem, în 2028, ca face Zidul Chinezesc în jurul unor cabane de pe la Baia de ”Fer”, asta ca să nu caute organele abilitate pe acolo. O să promită înființarea unei instanțe judecătorești private pentru că doar acolo poate câștiga ordinele abuzive pe care le-a emis ca prefect. Poate muta chiar Amazonul la Turceni pentru că acolo trăiesc cele mai ”sălbatice” animale, dar care au fost domesticite odată cu trecerea timpului de către peste porcină. Ne mai poate promite multe, dar în niciun caz de bine! Despre Adi ”ofilitul” verde Tudor nu pot spune decât că și-a ratat cariera! Pe ăsta l-aș angaja cu ochii închiși la teatru. Domne, are gesturi, finețe în atingerea camerei, ce să mai ... un Banderas ”prematur” al politicii locale. El face dovada vie că fără un NAȘ important, nu poți face nimic în viață! Iar nașul lui l-a scăpat din brațe, nu la botez ori la cununie, ci în 2017.
Despre zvonistica milionului de Euro ce urmează să fie împărțit de doi candidați pentru a se retrage din cursă, condiționați de susținerea celui de-al treilea, nu pot decât să mă amuz. Se aflase prin târg încă de acum o săptămână și ceva. Mai puneți două, sau chiar nouă, că tot aceeași soartă o aveți. Singurii câștigați ar fi cei doi retrași, fiindcă cel de-al treilea pierde. Pierde alegerile vreau să spun, iar proștii donatori pierd milionul ! Jalnici!