Social
Când ajung noile decizii de pensionare
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat că în vara aceasta, pensionarii vor începe să primească deciziile de recalculare, iar din septembrie vom intra în plată pensiile recalculate, după noua formulă de calcul din noua lege a pensiilor.
”Suntem la timp, aşa cum am fost cu întreaga reformă a pensiilor. (..) Colegii de la Casa de Pensii au contractul subsecvent cu privire la partea de program, de soft, în baza cotractului de mentenanţă pentru partea evolutivă vin şi cu noul modul pentru recalcularea pensiilor, pe baza noii formule. De creat încă o aplicaţie, încă un program care merge în paralel cu cele pe care le avem şi care permite recalcularea în baza noii formule”, a spus ministrul în emisiunea România Politică de la Prima News.
Ministrul a precizat că ”în vara aceasta, pensionarii vor începe să primească deciziile de recalculare, iar din septembrie vom avea în plată pensiile recalculate, după noua formulă”.
”Se va ţine cont de totalul punctelor asimilate. Estimările noastre sunt că din luna iunie deja vor începe să primească deciziile de recalculare”, a completat Simona Bucura Oprescu.
”Nicio pensie nu va scădea, este prevăzut în lege”, a mai arătat Bucura Oprescu, arătând că acest lucru este specificat clar în legea pensiilor.