Ultima oră
Căldură și disconfort termic în următoarele trei zile
Cea mai mare parte a ţării va intra în următoarele trei zile sub o avertizare Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, temperaturile maxime înregistrând valori între 35 şi 37 de grade Celsius.
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în zilele de 22, 23 şi 24 iulie, valul de căldură se va extinde şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării şi se va intensifica treptat, disconfortul termic va creşte, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În general, temperaturile maxime se vor situa între 35 şi 37 de grade, iar cele minime vor fi de 18 - 20 de grade.
Valul de căldură va persista şi la nivelul Capitalei şi se va intensifica treptat, iar temperaturile maxime vor ajunge la 35 - 37 de grade, în timp ce minimele nu vor coborî sub 17 grade. Astfel, disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Zece judeţe din vestul şi sudul ţării se vor afla vineri şi sâmbătă sub o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Astfel, pe 22 şi 23 iulie, în Banat, Crişana, sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nord-vestul Transilvaniei şi în vestul Maramureşului valul de căldură se va intensifica. În general, după-amiaza se vor înregistra valori termice de 38 - 40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20 - 22 de grade şi, prin urmare, disconfortul termic va fi accentuat.
actualizare: Codul portocaliu de caniculă va fi extins duminică şi în sudul ţării, a anunţat directorul ANM Elena Mateescu vineri, la videoconferinţa cu prefecţii organizată pe tema măsurilor de intervenţie pentru combaterea efectelor temperaturilor ridicate.