Actualitate
Căldărușe: Noi nu avem ce reduce
Președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe, a spus că guvernul trebuie să fie conștient de faptul că, fără Cariera Roșia și Termocentrala Rovinari, românii nu vor putea aprinde becul. “Nu avem alte surse de energie, Uniunea Europeană spune să facem economie, dar noi nu avem ce reduce, doar dacă rămânem pe întuneric”, a spus Gabriel Căldărușe.
Cariera Roșia a rămas fără autorizație de mediu la jumătatea lunii iunie, iar contestația făcută de Complexul Energetic Oltenia la această decizie va fi judecată abia pe 22 august.
În instanță, cererea pentru închiderea carierei a fost făcută de o organizație de mediu finanțată din afara României, inclusiv de Ministerul Mediului din Germania, țară care a redeschis în acest an 19 termocentrale pe cărbune.
Sediul Bankwatch este în Cehia, care, deși este mult mai mică decât România, produce de trei ori mai multă energie pe cărbune, mai spune Căldărușe.
“Soluția este simplă și rapidă. Cred că guvernul României poate să inițieze în CSAT, pentru ca această problemă să fie tranșată o dată pentru totdeauna”, a mai spus liderul SMEO.
Practic, Căldărușe spune că obiectivele din energie ar trebui să fie declarate de interes național, pentru a nu se putea juca oricine cu decizia în acest domeniu.