Eveniment

Câini folosiți pentru lupte. Percheziții și la Târgu Jiu!

Polițiști din cadrul Biroului de Protecție a Animalelor Gorj au pus în executare, pe 20 ianuarie, 23 de percheziții domiciliare în județele Gorj, Dolj, Mehedinți, Hunedoara, Timiș și Argeș, în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de schingiuirea animalelor și organizarea și participarea la lupte de câini. 

În cadrul perchezițiilor, au fost constatate 9 infracțiuni de intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, coltilotul ciocului și dinților. 

De asemenea, au fost descoperite și ridicate pentru continuarea cercetărilor 82 de telefoane mobile, 22 de laptop-uri, 7 tablete, 7 carduri de memorie, 23 memory-stick, un HDD, o unitate PC și un DVD. Au mai descoperite o cameră de filmat, un disc de memorie, 46 de carnete de sănătate, 39 de carnete de performanță, 45 de cărți de origine română, 9 pașapoarte pentru animale de companie, 36 de microcipuri sigilate, 105 cartușe de vânătoare, produse farmaceutice destinate dopajului canin, precum și alte obiecte ce au legătură cu infracțiunile cercetate.

„În cadrul acestor activități, au fost emise ordine de plasare în adăpost pentru 7 exemplare canine aparținând rasei Ciobănesc de Asia Centrală, despre care s-a stabilit că au fost supuse luptelor ilegale. Concomitent, în baza acordului de echipă comună de anchetă, încheiat între România și Republica Moldova, a fost organizată, pe teritoriul Republicii Moldova, o acțiune de prindere în flagrant delict a mai multor persoane care participau la un campionat ilegal de lupte de câini. La acțiunea de prindere în flagrant delict, organizată pe teritoriul Republicii Moldova, au participat polițiști din structuri de combatere a criminalității organizate ale acestui stat, sub coordonarea procurorilor din cadrul Procuraturii din Republica Moldova, cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. GORJ – B.P.A., în baza acordului mediat de Eurojust. În urma acțiunii desfășurate pe teritoriul Republicii Moldova, au fost identificate în flagrant delict 40 de persoane, care participau la un campionat de lupte ilegale între câini și au fost stabilite mai multe acte materiale ale infracțiunii de schingiuire a animalelor. În urma activităților specifice, față de 8 persoane, bănuite de săvârșirea infracțiunii de schingiuire a animalelor a fost dispusă măsura reținerii, pentru 72 de ore și introducerea acestora în centrele de reținere și arestare preventive ale autorităților Republicii Moldova, precum și ridicarea, pentru cercetări, a 5 exemplare canine rănite, implicate în luptele de câini”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.

Activitatea s-a realizat cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Vizualizări: 1,442

Alte articole din Eveniment:

Citește și: