Ultima oră
Cadavrul unei femei, găsit în locuință cu urme de violență
Cadavrul unei femei care prezenta urme de violență a fost găsit în propria locuință, suspectat de uciderea femeii de 51 de ani fiind chiar soțul acesteia.
Femeia în vârstă de 51 de ani a fost găsită moartă în propria locuinţă, joi, fiind descoperit după ce o rudă a femeii a anunţat Poliţia că nu o poate contacta.
Trupul neînsufleţit şi cu semne de violenţă a fost descoperit într-o locuinţă din oraşul Câmpulung, principalul suspect fiind soţul femeii.
După ce o rudă a femeii a sesizat Poliţia, afirmând că se teme că aceasta ar putea fi moartă, polițiștii au mers la adresa indicată și, pentru că nimeni nu a răspuns la uşă, aceasta a fost deblocată de către pompieri.
Soțul femeii este principalul suspect pentru moartea soţiei sale acesta fiind în custodia poliţiştilor şi urmând să fie condus la sediul Poliţiei din Argeş, pentru audieri.
”Din primele verificări, nu au fost identificate, în trecut, sesizări la Poliţia Municipiului Câmpulung, referitoare la o eventuală stare conflictuală între cei doi soţi”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Argeş.
Cazul este cercetat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, împreună cu poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Argeş.