Eveniment

Cadavru găsit într-o maşină incendiată

Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg face cercetări pentru ucidere din culpă după ce cadavrul unei persoane a fost descoperit într-un autoturism ars în totalitate şi abandonat pe un teren agricol de pe raza localităţii Gânţaga, la circa 10 kilometri de oraşul Haţeg.

În urma primelor verificări, anchetatorii au indicii că autoturismul ar aparţine unui bărbat de 57 de ani, din Deva.

„Poliţiştii au fost sesizaţi, în seara zilei de 20 decembrie, cu privire la faptul că în localitatea Gânţaga, se află un autoturism ars, iar în interior s-ar afla oseminte umane. Echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului a identificat, pe un teren agricol, în apropiere de DJ 668, un autovehicul ars în totalitate, în interiorul căruia s-ar fi aflat un cadavru”, precizează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.  

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Amintim că, în urmă cu câțiva ani, un bărbat de 54 de ani din comuna Coşeiu, judeţul Sălaj, a fost găsit carbonizat, într-un autoturism care a luat foc pe marginea DJ 110A, în localitatea Archid. 

În luna martie a  acestui an, un asistent de la Ambulanţa Neamţ și-a dat foc în maşină, într-o pădure.
 

Vizualizări: 831

Alte articole din Eveniment:

Citește și: