Social
Cadastru gratuit într-o comună din Gorj

Autoritățile din comuna Ciuperceni anunță locuitorii din mai multe sate că vor beneficia de cadastru gratuit. Primăria a obținut fonduri pentru a cadastra gratuit proprietățile din patru sate.
"Unul dintre proiectele importante care se vor desfășoara începând cu luna martie în Comuna Ciuperceni, îl reprezintă lucrările de Cadastru Sistematic, asta după ce astăzi a fost semnat contractul cu firma executantă în cadrul Programului PNCCF 13.
Astfel, în prima faza, locuitorii din satele Vârtopu, Peșteana Vulcan și Boboiești vor beneficia de lucrări de cadastru gratuit pentru deținătorii de proprietăți unde la sfârsitul lucrărilor vor avea proprietățile înscrise în cartea funciară.
În cadrul programelor viitoare prin PNCCF din acest an, restul satelor componente Comunei Ciuperceni vor beneficia de același program.
Mai concret, beneficiile pe care le puteți avea sunt următoarele :
- Puteți dobândi posesia asupra terenurilor și caselor, în anumite condiții – în baza unei adeverințe eliberate de primărie se poate nota posesia, iar în cazul în care această nu e contestată timp de 3 ani, o sa deveniți proprietar ;
- Fiecare proprietate pe care o dețineți pe raza sectorului unde se face cadastru se întabulează gratuit ;
- Veți putea face succesiunea gratuit, ulterior finalizării lucrarii de cadastru general", anunță Primăria Ciuperceni.
Vizualizări: 2,918