Actualitate
Burlan cere renegocierea termenelor din planul de restructurare
Fostul manager al Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan, a spus că sunt necesare noi discuții cu Comisia Europeană, pentru decalarea unor termene din planul de restructurare.
“Directoratul, CS-ul și Ministerul Energiei trebuie să convingă Comisia Europeană de necesitatea decalării unor termene din planul de restructurare. S-a început cu discuțiile, există niște solicitări de clarificări din partea comieiei”, a spus Burlan.
O clarificare a fost legată de hotărârea de guvern pentru defrișarea a peste 100 de hectare de teren în vederea extinderii Carierei Pinoasa.
Decalările sunt necesare, spune Burlan, din cauză că sunt întârzieri în începerea investițiilor noi, în parcuri fotovoltaice și grupuri pe gaze, întârzieri care au motive obiective.