Eveniment
Burlan a aplicat pentru Directoratul Transelectrica. Răspunsul primit!
Fostul președinte al Directoratului CE Oltenia, Daniel Burlan, a depus dosarul pentru un loc în Directoratul Transelectrica. Și, surpriză! Dacă pentru compania din Târgu Jiu nu a fost găsit bun, la Transelectrica era bun pentru că nu au fost probleme deloc și a ajuns pe lista scurtă.
Daniel Burlan a dezvăluit la Gorj TV că nu a putut să ducă la îndeplinire acest proces pentru că a fost nevoit să se retragă din motive personale înainte de ultima etapă a selecției.
Însă a subliniat că și-a dorit să-și verifice eligibilitatea pentru un post în Directoratul unei companii de stat. „Este o procedură viciată de la început. Am vrut să îmi verific eligibilitatea mea ca și candidat pentru o poziție de Directorat și pentru posibilitatea de a fi numit un director într-o companie națională. Am aplicat pentru Directoratul Transelectrica. Ei, am trecut de faza de selecție pentru lista scurtă. Deci, cei de la Transelectrica au recunoscut că am dreptul să particip în procesul de selecție, mergând mai departe cu acele întrebări pentru lista scurtă. Din păcate, la acel moment am avut un eveniment trist în familie, un deces, și nu am putut continua procesul, răspunzând doar la două din trei capitole. Dar am trecut de acel prag în care se analiza eligibilitatea în procesul de selecție”, a declarat la Gorj Tv Daniel Burlan.
Burlan a reamintit cum a fost eliminat din cursa pentru Directoratul CEO. “Vinovat de selecție e Consiliul de Supraveghere”, a concluzionat Daniel Burlan.