Politică
Burduja vine cu noi promisiuni
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă că Strategia Energetică naţională a României va fi pusă în dezbatere publică în următoarele două săptămâni.
Preocupat mai degrabă de campania electorală pentru București, liberalul Burduja avansează și un termen: în vara acestui an, documentul va fi aprobat prin hotărâre de Guvern.
„(...) România nu are de foarte mulţi ani o strategie energetică. S-au încercat multe variante, mai mereu s-au blocat, în instanţă, în avizare interministerială. Dar sigur că avem Planul Naţional Integrat Energie şi Schimbări Climatice. Şi asta în sine a fost o dezbatere: mai e nevoie de o Strategie Energetică Naţională dacă România tot are acest instrument? Discutând cu foarte mulţi experţi, concluzia mea a fost că da, avem nevoie de o strategie energetică naţională şi am creat la scurt timp după ce am preluat mandatul, un instrument în premieră, care se numeşte Consiliul Onorific, iar strategia energetică în forma actuală a fost generată în Ministerul Energiei, trecută prin opiniile specialiştilor din Consiliul Onorific şi urmează să fie pusă în dezbatere publică şi să intre în avizare interministerială în termen de probabil două săptămâni”, a afirmat Burduja luni, în deschiderea unui eveniment pe teme energetuce organizat de mews.ro.
Strategia energetică va fi una „de tip concept” și, conform ministrului, până la finalul lunii iunie, strategia va fi adoptată prin hotărâre de Guvern.