A fost odată ca niciodată un tânăr și entuziast ministru al Energiei, Sebastian Burduja, care a descoperit secretul menținerii luminii în țară de Paște: oprește tot și spune că ai salvat România. Simplu, elegant, ministerial.

În noaptea de Înviere, în timp ce românii ciocneau ouă și rosteau „Hristos a înviat!”, Burduja ciocnea centrale. Le oprea rând pe rând, ca la un bal energetic cu dress code „pauză tehnologică”. Hidrocentralele? Stop. Termocentralele? La minimum. Eolienele? Cine le-a văzut, cine le-a auzit? Nici vântul n-a vrut să sufle în ele. Doar Cernavodă veghea, ca o lumânare atomică aprinsă pe altarul național.

Și deși consumul era cât pentru o garsonieră cu două becuri și-un frigider, Burduja ne spune senin că a evitat un blackout. A organizat întâlniri, simulări, strategii, scenarii apocaliptice și, în final, a reușit performanța de a opri niște lucruri care oricum nu aveau ce face. Bravo, maestre! Cine n-ar vrea să fie premiat pentru că nu face nimic?

„Am trecut cu bine”, ne zice. Sigur că da! Dacă mai scădea consumul un pic, trebuia să stingem și stelele, să fie totul controlat. Că la cât de puțină energie s-a cerut, și-un hamac conectat la o baterie externă alimenta tot cartierul.

Dar partea cea mai frumoasă? Burduja a salvat țara de la întuneric. Nu contează că n-a fost aproape de niciun blackout. Important e că n-a fost pentru că el a fost acolo. Ca super-eroul de serviciu, cu mantia făcută din hârtii semnate și rapoarte în power point.

Dacă mai continuăm așa, în curând vom aplauda când stingem lumina și plătim factura la curent... doar pentru că „nu s-a întâmplat nimic rău”.