Ultima oră

Burduja le spune minerilor ce vor să audă

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, le spune din nou minerilor ce vor să audă: Continuă eforturile la Comisia Europeană pentru amânarea închiderii mineritului. Dar mulți angajați din sistem nu se mai îmbată cu apă rece. Și-au dat seama că toate aceste afirmații vin în perioade când se pune presiune pe cărbune, pe umerii minerilor, apoi toată lumea uită de ei.

 

Burduja a transmis din nou că nu vrea să fie închise capacități în bandă fără să se pună ceva în loc. Iar asta așteaptă toată lumea.

 

“România are avantajul unor resurse diverse – gaz, hidro, nuclear, eolian, solar – iar strategia noastră este să valorificăm acest mix pentru securitate energetică și prețuri competitive.

 

Am fost și suntem fermi în renegocierea calendarului de eliminare a cărbunelui din producția internă. România nu își poate permite să închidă capacități de producție fără a pune ceva în loc. Am deschis deja discuții la nivel european pentru a obține o prelungire a termenelor, iar eforturile noastre continuă pentru ca poziția României să fie susținută și acceptată.

 

România trebuie să fie un pilon al securității energetice europene. Securitatea energetică este, de fapt, o componentă-cheie a securității europene. Nu poți avea competitivitate fără acces la energie la prețuri normale. Nu poți avea economii puternice fără competitivitate. Nu poți investi în apărare fără economii naționale puternice, care să susțină acest efort”, a transmis ministrul Sebastian Burduja, pe pagina sa de Facebook.

Vizualizări: 550

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: