Eveniment

Braconieri gorjeni, prinși la Filiași

Poliţiştii din Filiași au fost sesizați, vineri noaptea, de către un paznic de vânătoare, cu privire la faptul că, pe un fond de vânătoare din comuna Secu, mai multe persoane, care se află într-un autoturism, braconează cu ogari.

Poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului, iar persoanele aflate în autoturism au aruncat, din mers, trei saci în care se aflau două exemplare de căprior și un iepure, aceştia continuându-si deplasarea către judeţul Mehedinți.

„În sprijinul poliţiştilor doljeni au venit şi colegii din cadrul Poliţiei oraşului Strehaia, autoturismul fiind blocat în apropiere de orașul Filiași, în autoturism aflându-se doar tânărul de 26 de ani. Cu ocazia controlului autoturismului au fost identificaţi doi câini din rasa ogar, aceştia fiind lăsați în custodia paznicului de vânătoare, autoturismul fiind indisponibilizat pentru cercetări”, potrivit IPJ Dolj.

În urma cercetărilor şi a probatoriului administrat, tânărul de 26 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de braconaj, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

În continuarea cercetărilor, polițiștii au identificat ieri și pasagerul autoturismului, un bărbat de 31 de ani, tot din localitatea Țânțăreni, județul Gorj.

„Cei doi bărbați au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi care a dispus măsura controlului judiciar față de aceștia”, mai arată IPJ Dolj.

Vizualizări: 7,868

Alte articole din Eveniment:

Citește și: