Eveniment

Beat și fără permis, urmărit 10 km de polițiști

Polițiștii din Timiș au avut de urmărit mai bine de 10 kilometri un șofer beat și fără permis care nu a oprit la semnalele agenților de poliție. 

Un şofer care se urcase beat la volan, și nici nu avea permis valabil, a dat bătăi de cap polițiștilor din Timiș pentru că nu a vrut să oprească la semnale acestora.

Polițiștii au fost nevoiți să îl urmărească pe străzi reușind să îl prindă după o cursă de 10 kilometri. Agenții din Timișoara se aflau pe DJ 592 în localitatea Moșnița Nouă, județul Timiș, și au făcut semn să oprească unui autoturism, însă șoferul și-a continuat drumul ignorând polițiștii. După ce au urmărit autoturismul și l-au oprit în cele din urmă pe Calea Buziașului din Timișoara, s-a constatat că șoferul era în stare de ebrietate. „În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorul auto în vârstă de 24 de ani fiind transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul avea permisul de conducere reținut”, a informat IPJ Timiș.

Șoferul are acum dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui autovehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

Vizualizări: 620

Alte articole din Eveniment:

Citește și: