Eveniment
Beat pe tractor
Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au depistat, ieri, în flagrant, un bărbat de 54 de ani, din municipiul Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți, în timp ce conducea un tractor pe DC 81 A, din localitatea gorjeană Văgiulești, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar tractorul nu este înregistrat sau înmatriculat în circulație.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul neînregistrat sau neînmatriculat pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice și care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, a comunicat IPJ Gorj.