Eveniment
Băut pe mașina de serviciu

Un gorjean a fost condamnat zilele trecute la an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, faptă din data de 04.12.2020.
Gorjeanul conducea mașina de serviciu, în Târgu Jiu, când a fost oprit de polițiști. A refuzat să sufle în etilotest, pe motiv că îi este frică, iar la spital a refuzat recoltarea de probe biologice.
„În data de 04.12.2020, în jurul orei 04:00, în timp ce conducea autoturismul mai sus descris pe str. Lotrului din Târgu Jiu, inculpatul a fost oprit de agenţii de poliţie pentru efectuarea unui control. Agenții i-au solicitat să se spună testării cu aparatul etilotest, șoferul a refuzat, susţinând că îi este frică. Astfel, la solicitarea agenţilor de circulaţie, s-a deplasat la Spitalul Județean de Urgentă Târgu Jiu - Secţia U.P.U, unde în prezenţa organelor de poliţie şi a personalului medical, a refuzat recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată în documentul de la Judecătoria Târgu Jiu.
Totuși, acesta a recunoscut că înainte de a conduce autoturismul marca Toyota înmatriculat pe drumurile publice a consumat 500 ml bere şi 300 ml vin.
Vizualizări: 511