Eveniment
Bătută de propriul nepot
O femeie de 78 de ani, din comuna gorjeană Albeni, a fost bătută de propriul nepot. Un vecin a alertat poliția.
„În seara zilei de 3 iulie 2024, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizaţi prin apel 112 de către un bărbat, din Albeni, cu privire la faptul că la locuinţa vecină are loc un conflict, iar o femeie ţipă în curte.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, în timp ce o femeie, în vârstă de 78 de ani, se afla la locuința de domiciliu din satul Albeni, pe fondul unei discuţii contradictorii, a fost agresată fizic de nepotul său, în vârstă de 21 de ani, domiciliat în municipiul Vulcan, județul Hunedoara, provocându-i acesteia suferinţe fizice”, a anunțat IPJ Gorj.
A fost întocmit formularul de evaluare a riscului, ocazie cu care a reieșit risc iminent, fiind emis un ordin de protecţie provizoriu împotriva tânărului de 21 de ani.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.