Eveniment

Bătută de concubin, a spus că a fost atacată de necunoscuți

Un bărbat gelos, care și-a bătut concubina, a fost condamnat de Judecătoria Târgu Jiu la nouă luni de închisoare cu suspendare.

Interesant este că, atunci când a bătut-o, bărbatul a avut decența de a suna la 112 să cheme o ambulanță, dar în același timp i-a cerut femeii să spună că a fost atacată de necunoscuți.

Fapta s-a petrecut în luna ianuarie a acestui an. “Fiind audiat, inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii, precizând că, pe fondul geloziei, în mod repetat, aproximativ 10-15 minute, a lovit-o, inițial, cu pumnii în zona capului pe numita (...), iar după ce aceasta a căzut pe podea a continuat să o lovească cu picioarele în zona capului şi spatelui, până în momentul în care a observat că urechea persoanei vătămate prezenta urme de sânge. A mai declarat că, observând faptul că a lovit persoana vătămată foarte rău, i-a solicitat acesteia să meargă la baie să se spele de sânge şi, fiind speriat, a încercat să o curețe de urmele de sânge de la ureche. Observând că sângerarea nu se oprește a apelat serviciul de urgenţă 112, solicitând prezenta unei ambulanțe. A precizat că, până la venirea ambulanței le-a solicitat martorei (...) şi persoanei vătămate să declare mincinos, şi anume să spună că aceasta din urmă a fost agresată fizic de persoane necunoscute în timp ce se deplasa către domiciliu”, se arată în documentul de la instanță.

Sentința nu este definitivă.

 

Vizualizări: 1,798

Alte articole din Eveniment:

Citește și: