Eveniment

Bătrână călcată de mașina Poliției

O bătrână a fost călcată de o mașină a Poliției, la Reșița. Mașina aparține Serviciului Criminalistic și se afla în misiune, cu girofar și sirenă.

Femeia de 79 de ani se angajase în traversarea străzii la aproximativ 2 metri de o trecere de pietoni de pe strada Sportului, când a fost surprinsă şi acroşată de autospeciala de poliţie, care avea pornite semnalele sonore şi luminoase, a precizat IPJ Caraş-Severin, transmite Agerpres.

„Echipa operativă ce s-a deplasat la locul evenimentului a stabilit că, în timp ce poliţistul în vârstă de 24 de ani conducea o autospecială de serviciu, pe strada Sportului, din direcţia bulevardul A.I. Cuza către strada Petru Maior, deplasându-se în misiune, în vederea efectuării cercetării la faţa locului a unui accident rutier produs pe strada I.L. Caragiale din Reşiţa, în zona trecerii pentru pietoni de pe strada Sportului, la aproximativ 2 metri de trecerea pentru pietoni, ar fi surprins şi acroşat o femeie de 79 de ani, angajată în traversarea străzii. În urma accidentului a rezultat rănirea femeii, ce a fost transportată la spital", se arată într-un comunicat al instituţiei.

 
Poliţistul a fost testat cu privire la consumul de alcool şi substanţe psihoactive, stabilindu-se că nu se afla sub influenţa alcoolului sau a drogurilor.

În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate de poliţişti, sub coordonarea procurorului de caz.  

 

Vizualizări: 1,752

Alte articole din Eveniment:

Citește și: