Eveniment
Bătaie soră cu moartea aplicată unui gorjean de oamenii legii
IPJ Gorj a comunicat zilele trecute că un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce ar fi acroșat un polițist cu oglinda mașinii. Poliția a uitat să comunice că bărbatul arestat este în stare gravă la ATI, după ce a fost bătut de oamenii legii.
Gorjeanul de 41 de ani este din Novaci, județul Gorj, și este arestat în spital, la Terapie Intensivă. Surse medicale spun că are afectate mai multe organe interne, plămânii, splina și ficatul.
În comunicarea oficială inițială, IPJ Gorj a omis să anunțe faptul că șoferul a luat o bătaie soră cu moartea. "La data de 20 mai, ora 20.37, un bărbat, de 41 de ani, din orașul Novaci, județul Gorj, în timp ce conducea un autoturism, în localitatea de domiciliu, nu a oprit la semnalul regulamentar efectuat de un polițist rutier și l-a acroșat, acesta din urmă căzând pe partea carosabilă. Totodată, a părăsit locul faptei. Cel în cauză a fost identificat de polițiști, fiind sesizat parchetul competent, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. La data de 21 mai 2022, a fost dispusă, de către procuror, măsura reținerii, pentru 24 ore, față de bărbat și, în aceeași zi, instanța de judecată a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 zile”, a comunicat IPJ Gorj la începutul acestei săptămâni.
Polițistul ar fi fost acroșat puțin cu oglinda și a chemat “mascații”. Autoritățile nu au lămurit încă de ce șoferul a fost bătut în așa hal.