Eveniment
Bătaie într-un bar din Dragotești!
Patru bărbați cu vârste cuprinse între 27 și 40 de ani s-au bătut într-un bar din localitatea gorjeană Dragotești, pe fondul consumului de alcool, poliția fiind sesizată prin apelul la numărul de urgență 112.
Polițiștii din Motru, sosiți la fața locului, au constatat că în incinta unui local public din comuna Dragotești a avut loc un conflict între mai multe persoane.
„La data de 4 august a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, despre faptul că în incinta unui local public din comuna Dragotești a avut loc un conflict între mai multe persoane. Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că pe fondul consumului de alcool și a unor discuții contradictorii patru bărbați cu vârste cuprinse între 27 și 40 de ani, din localitățile Dragotești și Mătăsari, s-au lovit reciproc, tulburând astfel ordinea și liniștea publică”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.