Actualitate
Basme de adormit lideri sindicali în planul de restructurare
Liderii sindicali din Complexul Energetic Oltenia sunt prea puțin preocupați, spre deloc, de stadiul realizării investițiilor în parcuri fotovoltaice și grupuri pe gaze, care ar trebui să le asigure locuri de muncă salariaților și după 2026.
Asta deși planul de restructurare a companiei este plin de basme pe această temă. “Conform calendarului estimativ pentru punerea în funcțiune a noilor capacități de producție, ar urma ca opt parcuri fotovoltaice să fie operaționale în 2024, o microhidrocentrală să intre în funcțiune în 2023 și cele două blocuri energetice alimentate cu gaze naturale să își înceapă activitatea la mijlocul anului 2026. În 2023, capacitatea instalată a noilor instalații de producție planificate, mai puțin poluante, ar urma să reprezinte doar 0,6% din capacitatea totală instalată a societății CE Oltenia, fiind generată de hidrocentrală. În 2026, producția totală a noilor instalații ar ajunge la 56%, din care 36% ar fi generate de instalațiile pe gaze naturale, 20% ar fi produse de parcurile fotovoltaice și 0,4% ar proveni de la hidrocentrală”, se arată în decizia Comisiei Europene prin care a fost aprobat planul de restructurare.
În prima variantă a planului de restructurare, parcurile fotovoltaice ar fi trebuit finalizate în acest an, ori vedem cu toții să nu sunt nici măcat începute.
La cum se mișcă, nici anul viitor nu vom avea decât cel mult planșe cu noile investiții. Doar că desenele nu produc energie.