Actualitate

Bani mai mulți pentru mineri? Sindicalist: Obligatoriu! 

Liderul de sindicat Jan Popescu bagă mâna în foc că minerii și energeticienii vor primi mai mulți bani din economia la fondul de salarii față de cât au încasat anul trecut. În rândul salariaților, se zvonește că suma ce le-ar reveni oamenilor este în jur de 4.000 de lei brut, însă Jan Popescu n-a vrut să avanseze vreo cifră până nu află exact de la Directorat. 

Ce spune însă ferm președintele executiv al Sindicatului Mine Energie? Că obligatoriu trebuie să fie mai mulți bani față de anul trecut. Asta și pentru că s-au pensionat mulți mineri și energeticieni și au rămas bani în fondul de salarii. 

"Obligatoriu, această economie la fondul de salarii trebuie să fie mai mare ca anul trecut. Spre deosebire de anii trecuți, în 2023, am reușit un lucru foarte mare. Din același fond de salarii, am reușit ca în octombrie, noiembrie și decembrie să dăm la salariile bază 300 de lei. În loc să dăm 1200 de lei brut, într-o singură tranșă, am reusit să-i împărțim în sume lunare și acești bani vor fi multiplicați până la pensie cu 12 luni, în fiecare an. Nu se știe cuantumul economiei la fondul de salarii. Se știu doar sume care au fost spuse de colegii noștri, dar o sumă prin semnătură a Directoratului nu am primit si nu m-aș hazarda să spun cifre", a declarat Jan Popescu, la Radio Infinit.

Potrivit unor surse, vineri, Directoratul va anunța sindicaliștii despre ce economie vorbim în acest an și se va împărți în mod egal la toți salariații din minerit.

Vizualizări: 2,629

Alte articole din Actualitate:

Citește și: