Actualitate
Bani din PNRR pentru energie solară și eoliană
Ministrul Energiei Virgil Popescu a anunţat lansarea apelului de proiecte pentru producţie de energie din surse regenerabile, eolian şi solar, cu un buget de 457.700.000 euro.
Se pot depune aplicaţii în perioada 31 martie – 31 mai 2022. Prin realizarea proiectelor finanţabile în cadrul acestei scheme de ajutor se urmăreşte creşterea cu aproximativ 950 MW a capacităţii instalate de producere a energiei electrice din sursă de energie eoliană şi solară, cu sau fără instalaţii de stocare integrat.
Potrivit Ministerului Energiei, Ghidul Specific, care poate fi accesat pe site-ul ministerului Energiei, la rubrica ”Finanţări Europene – PNRR” - (http://energie.gov.ro/pnrr/) are ca obiect sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie eoliană şi solară, cu sau fără instalaţii de stocare integrate, cu termen de finalizare a proiectelor, respectiv conectare la reţea – luna iunie 2024.
Schema de ajutor de stat bazată pe procedură de ofertare concurenţială se adresează microîntreprinderilor, întrepriderilor mici şi mijlocii, cât şi întreprinderilor mari, inclusiv întreprinderi nou înfiinţate, constituite în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau constituite în conformitate cu legislaţia specifică din statul membru a cărei naţionalitate o deţin, cu condiţia înregistrării la ONRC în România, care au ca activitate înscrisă în statutul societăţii, principală sau între altele, activitatea privind producerea de energie electrică (în scopul comercializării şi/sau consumului propriu în cadrul societăţii sau grupului de societăţi), corespunzătoare diviziunii 35: “Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat”, clasa CAEN 3511 – Producţia de energie electrică şi care au depus la Ministerul Energiei oferta în cadrul procedurii de ofertare concurenţială pentru acordarea ajutorului de stat, înaintea demarării lucrărilor.
Ministerul precizează că prezenta schemă bazată pe procedură de ofertare concurenţială se aplică numai instalaţiilor noi de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie eoliană şi solară.
Condiţiile de eligibilitate
Beneficiarii schemei trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a) au personalitate juridică, sunt legal constituiţi în conformitate cu legislaţia specifică din statul membru a cărui naţionalitate o deţin cu condiţia înregistrării la ONRC în România;
b) au ca activitate înscrisă în statutul societăţii, principală sau între altele, activitatea privind producerea de energie electrică (în scopul comercializării sau consumului propriu în cadrul societăţii sau grupului de societăţi), corespunzătoare diviziunii 35: ,,Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat”, clasa CAEN 3511 – ,,Producţia de energie electrică”;
c) nu sunt în incapacitate de plată/ în stare de insolvenţă conform prevederilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă
d) nu sunt în stare de faliment, lichidare, nu au afacerile conduse de un administrator judiciar sau activităţile lor comerciale nu sunt suspendate ori nu fac obiectul unui aranjament cu creditorii sau sunt într-o situaţie similară cu cele anterioare, reglementată prin lege, ori nu fac obiectul unei proceduri legale pentru declararea lor în stare de faliment, lichidare, conducerea afacerilor de un administrator judiciar;
e) şi-au îndeplinit obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat;
f) nu sunt declaraţi într-o situaţie gravă de încălcare a prevederilor legislaţiei privind achiziţiile publice şi/sau a obligaţiilor asumate printrun contract/acord de finanţare din fonduri publice;
g) Solicitantul/reprezentantul legal al Solicitantului nu a suferit condamnări definitive datorate unei conduite profesionale îndreptată împotriva legii, decizie formulată de o autoritate de judecată ce are forţă de res judicata;
h) Solicitantul/reprezentantul legal al Solicitantului nu a fost subiectul unei judecăţi de tip res judicata pentru fraudă, corupţie, implicarea în organizaţii criminale sau în alte activităţi ilegale, în detrimentul intereselor financiare ale Comunităţii Europene;
i) nu fac obiectul unei decizii de recuperare neexecutate a Consiliului Concurenţei, a Comisiei Europene, a unui furnizor/administrator de ajutor de stat sau a instantei, prin care un ajutor de stat a fost declarat ilegal şi incompatibil cu piaţa internă;
j) nu sunt întreprinderi în dificultate, astfel cum sunt definite la art. 2 pct. 18 din Regulament cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 1 alin. (4) lit. c, teza finală din Regulament.
Care sunt condiţiile de eligibilitate a proiectelor
a) proiectul este implementat pe teritoriul României;
b) proiectul trebuie să vizeze una dintre următoarele acţiuni:
- realizarea capacităţilor noi de producţie a energiei electrice din sursă de energie eoliană, cu sau fără instalaţii de stocare integrate ca activitate secundară, stocarea având un procent de maximum 20% din valoarea ajutorului de stat;
- realizarea capacităţilor noi de producţie a energiei electrice din sursă de energie solară, cu sau fără instalaţii de stocare integrate ca activitate secundară, stocarea având un procent de maximum 20% din valoarea ajutorului de stat.
c) Capacitatea instalată propusă pentru realizare prin proiect este mai mare de 0,2 MW pentru producţia de energie electrică din surse eoliene şi solare.
d) Investiţiile vor fi finalizate, respectiv instalate şi conectate la SEN, inclusiv punerea în funcţiune până cel târziu la finalul trimestrului II 2024.
e) Nu sunt eligibile proiectele care sunt propuse pentru a înlocui capacităţi mai vechi de producere energie din surse eoliene şi solare şi nici proiectele care vizează extinderea unor unităţi de producţie de energie electrică.
Valoarea ajutorului de stat acordat în cadrul schemei pe MW instalat este de maximum:
Energie eoliană
-1.300.000 Euro/MW- pentru capacităţi instalate între 0,2 MW (exclusiv) şi 1 MW (inclusiv);
-650.000 Euro/MW- pentru capacităţi instalate mai mari de 1 MW.
Energie solară
-750.000 Euro/MW – pentru capacităţi instalate între 0,2 MW (exclusiv) şi 1 MW (inclusiv);
-425.000 Euro/MW – pentru capacităţi instalate mai mari de 1 MW.
Ajutorul maxim care se poate acorda pentru un proiect de investiţii nu poate depăşi 15.000.000 euro pe întreprindere, pe proiect de investiţii.
Prin PNRR, componenta Energie beneficiază de o alocare de 1,62 miliarde euro.