Politică
Bani de la CEDO pentru un fost deputat de Gorj
Fostul deputat de Gorj, Victor Ponta, condamnat în România pentru afirmaţii defăimătoare la adresa unuia dintre foştii săi miniştri, a obţinut câştig de cauză marţi în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), transmite AFP.
”Ingerinţa în exercitarea (de către domnul Ponta) a dreptului său la libertatea de exprimare (…) nu era (…) necesară într-o societate democratică”, indică într-un comunicat instanţa de la Strasbourg, concluzionând că România a încălcat articolul 10 privind dreptul la libertatea de exprimare din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Ponta, prim-ministru din mai 2012 până în noiembrie 2015 şi apoi deputat, a postat în februarie 2016 pe Facebook comentarii care vizau un fost membru al guvernului său, suspectat de corupţie. El a susţinut că în aproape patru ani de activitate ca prim-ministru a fost o singură ocazie în care a primit direct informare de la instituţiile specializate ale statului despre o tentativă clară de corupţie din partea unui ministru, pe care l-a şi numit.
Organismul judiciar al Consiliului Europei a obligat România să-i plătească lui Ponta 2.200 de euro pentru „daune materiale”, conform Hotărârii publicate marţi pe site-ul său.
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis, în octombrie 2017, că Victor Ponta trebuie să îi plătească daune morale de 10.000 de lei lui Lucian Isar, soţul Alinei Gorghiu, după ce fostul premier a spus că în perioada în care era ministru pentru mediul de afaceri şi IMM-uri Lucian Isar ar fi cerut mită de la o companie americană pentru realizarea unei investiţii în România.
Într-o postare de pe Facebook din februarie 2016, Ponta spunea că l-a demis pe Lucian Isar, care ocupa funcţia de ministru pentru Relaţia cu mediul de afaceri, după ce a fost informat de serviciile secrete despre intenţia acestuia de a cere mită de la o firma americană.
„În aproape patru ani de activitate ca prim-ministru a fost o singură ocazie în care am primit direct informare de la instituţiile specializate ale statului despre o tentativă clară de corupţie din partea unui ministru – Lucian Isar care a cerut avantaje personale de la un mare investitor american în schimbul sprijinului pentru implementarea unui proiect important în România”, susținea atunci Victor Ponta.
În urmă acestei postări, Isar a decis să-l dea în judecată pe Victor Ponta pentru calomnie şi i-a cerut 100.000 de lei daune morale.