Eveniment
Băiat de 16 ani, reținut de poliție
Polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 16 ani, din comuna Stejari, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt în scop de folosință.
În fapt, în perioada 6 noiembrie-18 decembrie a.c., tânărul ar fi sustras trei autoturisme de pe raza municipiului Târgu-Jiu, cu scopul de a le folosi, ulterior abandonându-le.
În cursul acestei zile, tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propuneri legale.