Social
BAC 2024 în Gorj: Cine sunt absolvenții care au luat zece pe linie
Două gorjence au reușit să obțină zece pe linie la examenul de Bacalaureat după ce au depus contestații. Câteva sutimi le-au despărțit de nota maximă și le-au obținut după ce le-au fost recorectate lucrările. Cele două absolvente sunt de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” și Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu Jiu.
Irina Roibu e elevă a Colegiului „Tudor Vladimirescu”. De-a lungul celor patru ani de liceu a obținut rezultate remarcabile la diverse competiții locale și naționale.
„Irina Roibu (12B) – copilul inteligent, creativ, sensibil, în repetate rânduri premiată la olimpiade naționale, concursuri de creație literară și eseu filosofic. Acum, un ,,om mare" cu sufletul plin de recunoștință, iubitoare de poezie, ea însăși o poezie, își continuă împlinirea visului pășind pe următoarea treaptă...Mulțumiri și felicitări, Irina! 2022, Mențiune Specială la Olimpiada Națională de Limba Franceză, prof. coord. Loredana-Gabriela Stoian, 2022, Premiul Publicului, Festivalul Internațional al Filmului de Prevenire, Cetățenie și Tineret FestiPREV din La Rochelle, Franța, prof. coird. Loredana-Gabriela Stoian, 2022, Premiul III la secțiunea proză și Mențiune ME la secțiunea poezie a Concursului Național de Creație " Tinere Condeie ", prof. coord. Cristina Goanță, 2023, participare la Olimpiada Națională de Limba Franceză, prof. coord. Loredana-Gabriela Stoian, 2024, participare la Olimpiada Națională de Limba Franceză, prof. coord. Loredana-Gabriela Stoian și Ciprian Giugiuc, 2024, Mențiune ME, Olimpiada Națională " Lectura ca Abilitate de Viață ", prof. coord. Cristina Goanță”, o descrie unitatea de învățământ pe Irina.
Cea de-a doua medie de zece este în dreptul unei eleve la fel de silitoare de la Colegiul Spiru Haret. Beatrice Pieloiu a avut mereu rezultate foarte bune la școală. Și clasa a XII-a a încheiat-o tot cu zece pe linie. Își dorește o carieră în Magistratură.
Un alt motiv de mândrie pentru „Spiru Haret” este că unitatea de învățământ are 100% rata de promovare la examenul de Bacalaureat.