Social
Avansări în grad la Jandarmeria Gorj
Zeci de angajați ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ”Tudor Vladimirescu” Gorj au fost avansați în gradul următor, la termen. Festivitatea a avut loc luni, la sediul instituției.
Au fost înaintați în gradul următor 2 ofiţeri şi 44 subofiţeri care au împlinit sau împlinesc stagiul minim în grad în cursul anului 2022.
”Pentru orice militar, avansarea în gradul următor reprezintă un semn de prețuire a efortului constant și a devotamentului față de arma din care face parte, precum și un impuls de energie pozitivă și determinare pentru viitor. Tuturor celor avansați, le adresăm felicitări, împliniri profesionale și ”La mai mare”!”, au transmis reprezentanții IJJ Gorj.