Social
Autorecenzarea online s-a încheiat. Primar: Nu am avut nicio problemă
Autorecenzarea, pentru care răsplata este o zi liberă, s-a încheiat vineri, la miezul nopții, dar o centralizare a tuturor datelor poate fi făcută doar luni. Neoficial, peste 10,7 de milioane de chestionare au fost completate la nivelul țării.
La Telești, în județul Gorj, circa jumătate din populație s-a autorecenzat. “Sperăm să finalizăm cu brio, nu am avut nicio problemă până la acest moment”, a spus primarul Romulus Bîldea.
Recenzorii vor merge pe teren, timp de șase săptămâni, începând de pe 31 mai.
20.000 de recenzori - față de 100.000 în 2011 - vor colecta datele celor care nu s-au autorecenzat online, începând din ultima zi a lunii mai.
Aceștia nu vor mai completa formularele cu pixul, ci cu ajutorul tabletelor, ceea ce va reduce considerabil timpul de centralizare, care înainte dura și un an.
Datele provizorii ale Recensământului Populației și Locuințelor vor fi publicate la finalul anului, iar cele finale în primăvara anului viitor.
„De sâmbătă se face o mică pauză, iar marți, pe 31 mai, începe recenzarea pe teren până când trebuie puse la punct o serie de detalii tehnice”, a declarat Bogdan Drăghia, purtător de cuvânt al recensământului.