Diaspora
Austria joacă sceneta regretului
Furia românilor care anunță că vor boicota afacerile austriece l-a trezit din somn pe președintele Austriei, care aruncă toată vina blocării accesului României în spațiul Schengen pe guvern.
„Regret profund decizia guvernului federal austriac de a bloca aderarea României și Bulgariei la Schengen”, este primul mesaj postat de președintele Austriei.
"Este adevărat că Austria se află într-o situație dificilă din cauza numărului foarte mare de solicitanți de azil. Dar blocada Schengen nu contribuie la o soluție", a scris el pe Twitter.
Reamintim că România, care așteaptă intrarea în Schengen de 11 ani, nu a intrat în spațiul european de liberă circulație nici de această dată, deși a avut sprijinul a 26 de state membre ale UE. Austria a reușit să blocheze decizia favorabilă în Consiliul JAI, pentru aderarea la Schengen fiind necesară unanimitate. Olanda i s-a alăturat, în condițiile în care se opune aderării Bulgariei, iar votul a fost dat „la pachet cu România”.