Social

Au strâns patru camioane de plastic de pe marginea drumului

Copiii și funcționarii din Primăria Drăguțești fac voluntariat în fiecare săptămână. Duminica, își dau întâlnire în diferite zone din localitate să adune gunoaie aruncate la întâmplare: pe marginea drumului, prin păduri ori pe malul Jiului.

 

Patru camioane cu plastice au umplut voluntarii cu gunoaiele adunate doar de pe marginea drumului.

 

Primarul din Drăguțești, Dumitru Popescu, a făcut un apel la cei care tranzitează comuna să nu mai arunce gunoaie din mașini. Iar către localnici a avut același mesaj: să păstreze curățenia.

 

“Nu mai aruncați gunoiul în pădure! Copiii noștri au mers să adune gunoaiele. E păcat și urât să arunce adulții și să adune copiii care au făcut voluntariat să facă ecologizare acolo. Toată școala a fost prezentă. Noi scoatem angajații primăriei pe anumite drumuri din comună și strângem hârtiile. Ne dorim o comună curată. Oamenii din primărie vin duminica și fac voluntariat. Nu le-am impus. Vin două, trei ore și strângem gunoaiele din comună. Am strâns patru camioane de plastic de la Iași până la Cârbești, de pe marginea drumului. Toți trec pe drum și aruncă gunoiul pe geam, în șanț. Trebuie să fim mai responsabili”, a spus primarul din Drăguțești într-o emisiune la Tele 3.

Vizualizări: 532

Alte articole din Social:

Citește și: