Eveniment
Au plecat cu dosare penale din Rânca
Polițiști din cadrul Politiei Orașului Novaci au identificat marți, în flagrant delict, un bărbat de 34 de ani, din comuna Roșiile, județul Vâlcea, în timp ce conducea o motocicletă pe DN 67 C - Zona Turistică Montană Rânca, fără a poseda permis de conducere.
Totodată, din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit că faptul că motociclul i-a fost încredințat bărbatului, pentru a fi condus pe drumurile publice, de un tânăr, de 19 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu deține permis de conducere și încredințarea unui vehicul, spre a fi condus pe drumurile publice, unei persoane care nu posedă permis de conducere, a anunțat IPJ Gorj.