Social
Au picat la proba de interviu
Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu nu a reușit să ocupe cele șapte posturi vacante de asistent medical debutant scoase la concurs.
Deși interesul a fost unul crescut, peste 90 de candidați înscriindu-se la examen, subiectele de la proba scrisă, dar și interviul, s-au dovedit a fi un hop prea greu pentru absolvenții de postliceale sanitare care se visau lucrând la spital pe niște salarii frumușele.
Doar patru candidați au trecut inițial de proba scrisă, obținând peste 50 de puncte. O candidată a depus contestație și a fost notată cu 51 de puncte, astfel că s-a calificat pentru proba de interviu. Și aici au fost probleme.
Candidatul care a obținut cel mai mare punctaj la proba scrisă, 77 de puncte, a obținut cel mai slab rezultat la interviu, doar 15 puncte. În schimb, candidatul de pe locul trei, cu 66 de puncte, a primit punctaj maxim la ultima probă.
Astfel, doar trei persoane vor fi angajate la spital, asta dacă situația nu se va schimba după depunerea contestațiilor.
Comisia de evaluare a probei de interviu a fost condusă de directorul de îngrijiri Laura Mătrăgună.
Rezultatele finale ale concursului vor fi anunțate pe 27 septembrie.