Anchetă

Au păcălit statul cu 3 milioane de euro. Patru rețineri!

Patru persoane au fost reţinute în Gorj pentru 24 de ore, într-un dosar penal în care prejudiciul se ridică la circa trei milioane de euro. 

Au fost făcute 34 de percheziţii în Gorj şi alte patru judeţe, precum şi în Bucureşti, fiind ridicate documente extracontabile, unităţi de calcul şi telefoane mobile.

„Urmărirea penală în cauză este efectuată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj împreună cu lucrători de poliţie din cadrul I.P.J. Gorj - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi vizează iniţierea, punerea în aplicare şi dezvoltarea unei scheme infracţionale în vederea obţinerii în mod ilegal a unor sume importante de bani proveniţi din bugetul de stat, prin inducerea în eroare a reprezentanţilor Fondului de Mediu, folosindu-se documente fictive pentru a deconta taxa de mediu corespunzătoare unor cantităţi de deşeuri care apăreau ca fiind colectate şi reciclate, dar în realitate nu erau”, susțin procurorii.

Astfel, din cercetările efectuate a rezultat că în perioada aprilie 2021 – aprilie 2023, o societate comercială cu sediul în oraşul Rovinari, judeţul Gorj, a efectuat operaţiuni de colectare, transport şi reciclare a deşeurilor electrice, electronice şi electrocasnice, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 5/2015, fiind întocmite în fals 3.478 de borderouri de achiziţie în baza cărora au fost emise ulterior 77 de facturi fiscale de prestări servicii, colectare şi tratare a deşeurilor de tipul celor menţionate, deşi mare parte dintre achiziţii, respectiv un cuantum de 3650 de tone deşeuri nu au fost efectuate în realitate.

A fost estimat un prejudiciu produs Fondului de Mediu în cuantum de aproximativ 14,6 milioane lei (peste 2,9 milioane euro), constând în taxa de mediu de 4 lei/kg, achitată pentru deşeuri electrice, electronice şi electrocasnice, care în realitate nu au fost colectate şi reciclate.

Urmărirea penală în cauză este complexă, fiind cercetate până în prezent 27 de persoane fizice şi 2 persoane juridice (societăţi comerciale) şi continuă, pentru stabilirea adevărului pe bază de probe, în vederea tragerii la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni şi recuperării prejudiciului, urmând a fi dispuse în continuare măsuri legale.

Polițiștii fac cercetări pentru înşelăciune în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave, complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, complicitate la înşelăciune în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Vizualizări: 2,478

Alte articole din Anchetă:

Citește și: